Masa în oraș în Siena

Așa cum este cazul cu restul Toscanei, bucătăria sieneză nu excelează prin rafinament sau combinații fabuloase de ingredient. Ai, însă, la îndemână, o gamă amplă de specialități pe care le poți încerca pentru a-ți bucura papilele gustative cu aromele bogate ale teritoriului.

Simplitatea rămâne caracteristica esențială a bucătăriei sieneze – așa cum este valabil pentru gastronomia toscană în general, de altfel – rezumându-se la o combinație rezonabilă de ierburi, legume, cărnuri și, desigur, ulei de măsline, despre care se spune că este de cea mai bună calitate în această regiune a Italiei. Cinta Senese, o specie de porc, este resursa unor delicii care de secole încântă cerul gurii spre bucuria localnicilor și a vizitatorilor, în vreme ce vita Chianina este baza celor mai îmbelșugate mese în regiune.

Dar dincolo de simplitate, bucătăria locală prețuiește și prospețimea: bucățit, prăjit, fiert, la grătar, strivit sau înăbușit, tot ceea ce intră în alcătuirea unui fel de mâncare este ales din cele mai noi recolte, astfel încât să ofere celor ce degustă plăcerea definitivă de a încerca aromele autentice ale ținutului toscan.

Nu uita de vinuri. Italienii în genere și localnicii din Toscana în special sunt cunoscuți pentru respectul pe care îl au pentru deliciul bahic. Spală ceea ce deguști în oricare dintre restaurantele locale cu un pahar din superbul Chianti și lasă spiritul locului să îți acapareze starea de bine.

Mese tradiționale sieneze

O masă sieneză tradițională constă din aperitive (crostini di fegato sau bruschetta, în funcție de alegere), felul întâi (pappardelle sulla leper ori ribollita, după cum preferi), felul principal (arista sau tagliata di manzo) și desert (cavallucci, un fel de biscuit tradițional, sau panforte). Acestea sunt specialități iconice pe care, însă, le poți alterna cu alte delicii locale pe care, dacă nu ești un vegetarian convins, ar trebui să le deguști pe durata șederii în Siena.

Vinuri toscane cu care să combini mesele sieneze

Siena este una dintre mândriile enologice ale Toscanei, vârfurile bahice ale regiunii fiind disponibile la restaurantele și barurile locale pentru a întâmpina pofta sau curiozitatea vizitatorilor care vin aici din toate colțurile lumii.

Din Montalcino, Brunello și Moscadello; din Chianti, un Classico sau domolul Colli Senesi; din San Gimignano, un pahar de Vernaccia; din Montepulciano, un fabulos Vino nobile; sau din Valchiana, o gură de Bianco Vergino: toate acestea îți pot încununa masa și îți pot da satisfacția unei aventuri culinare cu adevărat recompensatoare.

Restaurante de top în Siena

În Siena se află numeroase restaurante care deservesc apetitul localnicilor și curiozitatea vizitatorilor. Desigur, trebuie să încerci acele restaurante specializate în bucătăria locală dacă vrei să explorezi caracterul regiunii Siena în profunzime, în loc de a opta pentru felurile de mâncare internaționale pe care le poți, de altfel, gusta oriunde ai vrea să călătorești în altă parte.

Mai jos sunt câteva sugestii și, deși nu se poate indica cu precizie care restaurant e mai bun decât altul, poți, cel puțin, să încerci. Experiența ta va fi complet recompensată. Ristorante Osteria Enoteca Sotto le Fonti, La Taverna di San Giuseppe, Antica Trattoria Papei și Grotta Santa Caterina da Bagoga Ristorante ar trebui să se afle în topul listei de restaurante sieneze.

Ristorante Osteria Enoteca Sotto le Fonti

Ristorante Osteria Enoteca Sotto le Fonti este special recomandat turiștilor. Nu are, însă, un profil pronunțat turistic, ceea ce, de fapt, este o garanție că prețurile rămân în zona realistă a pieței și că felurile de mâncare respectă autenticitatea gastronomiei locale.

Este popular printre clienții interesați să organizeze întâlniri de afaceri, întâlniri romantice, dar și printre familii. Este, pe scurt, alegerea cea mai bună pentru localnicii și vizitatorii care vor să mănânce bine într-un ambient plăcut și să deguste tot ce e mai de seamă în bucătăria tradițională, dar care, în plus, caută ce e mai bun în materie de vinuri regionale.

Nume:
Ristorante Osteria Enoteca Sotto le Fonti
Adresă:
Via Esterna di Fontebranda, 118, 53100, Siena, Italia
Telefon:
0039 0577 226446
Fax:
0039 0577 226446
Email:
[email protected]
Website:
www.sottolefonti.it

La Taverna di San Giuseppe

Situată chiar în centrul istoric al orașului Siena, La Taverna di San Giuseppe este fără îndoială o escală pe care vrei să o faci în turul gastronomic al orașului. Ai grijă să faci rezervări din timp: fiind foarte popular printre oaspeți, La Taverna di San Giuseppe este de regulă prea aglomerată pentru a primi clienții neanunțați.

Bucătarii șefi combină creativitatea cu preceptele bucătăriei tradiționale, oferind experiențe gastronomice care uimesc palatele și încântă sufletele. Răsfață-te cu uimitoarea selecție de vinuri sugerate de listele oferite. Mâncarea, vinurile, ambientul și decorul merită fiecare cent.

Nume:
La Taverna di San Giuseppe
Adresă:
Via Giovanni Dupre, 132, 53100, Siena, Italia
Telefon:
0039 0577 42286
Fax:
0039 0577 219620
Website:
www.tavernasangiuseppe.it

Siena